teatru prost

Fiind acuzata de absenteism pe propriul blog am rezervat ceva timp, am dat play la muzica si here I am!

As fi avut destul de multe subiecte, avand in vedere ca in ultima jumatate de an m-am reinventat si redescoperit, dar cum despre mine nu vorbesc decat foarte rar sau mult prea ambiguu am sa povestesc despre lumea care este tot la fel…

Tot ce facem noi nu este altceva decat un teatru prost, chiar o comedie dramatica jenanta. Dar problema nu este teatrul ce il jucam pentru altii, ci cel ce il prestam glorios pentru noi insine. Cautam cu disperare sa fim atat de multumiti cu noi insine incat ajungem sa ne convingem singuri ca e bine cand de fapt nu e tot atat de colorat in rozomovisme.  Ne pierdem atat de tare pe drum cateodata incat uitam si incotro mergeam sau uneori ne multumim cu putinul pe care il avem si de frica sa nu pierdem si maruntisul asta continuam in teatrul prost mintindu-ne constant.

Exemple? zi de zi, la orice pas gasesti…

Casatorii facute “pentru ca era cazul”. Ati putea face chiar un test: intrebati prietenii cu cerc pe deget de ce s-au casatorit si daca raspunsul nu este “Pentru ca ne iubim” sau ceva din acelasi registru atunci lucrurile vor fi destul de clare. Nu pot sa concep ideea de a te hotari sa te casatoresti ca o alta obligatie pe care o ai. Eu o vad ca si cum ai completa lista cu care pleci la piata :

- cartofi

- ceapa

-  castraveti

- casatorie

-   hartie igienica

Cu ce se mint oamenii astia? Ca asa e cel mai bine pentru toata lumea si va fi castigator…

Oamenii atat de blocati in imaginea unei singure persoane potrivite pentru ei si pentru ca nu pot nici sa fie, nici sa nu fie cu acel personaj se mint ca nu sunt pregatiti pentru o relatie serioasa.

Oamenii atat de speriati de singuratate incat stau in relatii in  care fericirea este doar o chestie trecatoare sau lipseste cu desavarsire. Cu ce se mint? Ca e mai bine asa decat deloc.

Oamenii care sunt mult prea dornici sa gaseasca persoana “potrivita” incat se agata de oricine care ar avea putin potential. Cu ce se mint? Ca ar putea fi bine chiar daca stiu de la inceput ca nu va fi asa.

Oamenii care stiu ca o anumita relatie se va termina intr-o prelungita sedere la reanimare, dar tot nu se pot abtine. Cu ce se mint? Ca totusi mica sansa de 1% i-ar putea salva.

De aici mai completati voi cu ale voastre…

Poate nu toate cazurile care le-am intalnit sau le-ati intalnit vor fi nefericite dar avand in vedere ca am vazut ca se poate si mai bine eu personal am sa continui sa caut fericirea mea, pentru ca daca pot sa fiu o ora, o zi, o saptamana in echilibrul si in linistea pe care mi-o doresc, cu siguranta o sa pot fi asa o viata.

Cu bune si cu rele, toti suntem propriul nostru produs. ESTI EXACT CEEA CE VREI SA FII!

liniste…

Aceasta e linistea pe care nu si-o doreste nimeni. E momentul in care oricat de tare ai da muzica tot auzi vocile constiintei si preferi sa inchizi tot ca sa poti auzi si confrunta in sfarsit tot ce ti se spune din interior. E momenul in care te hotarasti sa asculti si sa incerci sa intelegi ce esti si unde ai ajuns. Acum trebuie sa confrunti adevarul, nu poti sa mai ingnori. Acum vei afla raspunsul la intrebarie tale, acum vei sti ce e mai bine pentru tine, cand ai curajul sa asculti in linistea asta macabra ce iti spune inima. Da! acum e momentul adevarului…tot ce a fost si tot ce va fi se deasfasoara in fata ta asa cum a fost si asa cum vrei sa fie.

E una din putinele clipe de luciditate, e momentul sa faci limonada daca viata iti da lamai:)

Nimic nu e simplu, tot ce iti doresti in viata se obtine cu greu, poate ar fi momentul sa incepi, acum, in linistea asta ce te patrunde, te copleseste …

Tot timpul am preferat linistea din interior, dar ma multumesc cu linistea fizica pentru ca imi poate da raspunsul la cele prea mute intrebari…

cerere si oferta

Stim atat de bine sa cerem dar stim atat de putine despre ce trebuie sa oferim. Uitam ca alte persoane au cu totul alte nevoi fata de ale noastre. Ne raportam prea mult la propria persoana  si mai putin la ceea ce e in jurul nostru. Cum ai putea multumi pe cineva care isi doreste sa manace o bomboana cu ciocoata si tu ii aduci de cirese, de struguri,  orice altceva decat ciocoata.  Tot timpul va tanji dupa ciocolata… si ce e mai grav ca vrem tot timpul ceea ce nu avem. Nu poti atinge perfectiunea dar merita sa iti traieti viata incercand sa ajungi la ea.

Dar mai important decat sa invatam ce sa oferim e sa stim sa spunem “imi pare rau” , “iarta-ma”, “scuza-ma”. Sunt cuvinte care pot rezolva atat de multe, dar asta inseamna sa ai si puterea sa recunoti ca ai gresit, pentru ca diferenta dintre destepti si prosti nu e ceea ca desteptii nu fac greseli…ei nu le repeta.

Hai sa invatam sa oferim mai mult, sa iertam mai mult si cand ne vine randul ….sa recunoastem cand gresim….

daca nu mi-ar cere nimic, i-as da tot ce nici eu n-am crezut ca sunt in stare…

Cautand o lectura usoara sa imi ocupe cateva ore intr-o zi plicticoasa, am hotarat sa imi cumpar volumele Mihaelei Radulescu, mai mult din curiozitate. Nu m-am asteptat la nimic spectaculos, mai ales auzind pareri nu tocmai agreabile despre cele cateva randuri ce a ales ea sa le impartaseasca cu lumea. Drept urmare cartile au ramas ceva timp in raft, pana la prima pana de curent. Fara televizor, internet, apa, caldura, am luat repede cartea din raft convinsa ca acum e ocazia. Am trecut destul de greu de prefata, parandu-mi-se mai mult o autobiografie greoaie si prea putin interesanta. Daca ar fi venit lumina, as fi lasat-o atunci din mana, dar nu…asa ca am continuat…si am descoperit primul capitol “Cum iubesc barbatii”…usor, lectura light, cum ma asteptam…intre timp vine curentul…dar deja usor ma captiva. La un moment dat ma vad recitind anumite fraze sau paragrafe ca si cum voiam sa le miros, sa le simt, sa le traiesc. Aceasta incursiune ideatica in universul iubirii se incheie cu fraza ce da titlul acestui post.

In urmatoarea secunda am inchis cartea, am pus semnul si m-am blocat. Am zabovit asa cateva minute uitandu-ma prin televizor. Cand ma dezmeticesc realizez ca rula un film in stilul prost american ce il vazusem mai demult.E despre o femeie ce e tot timpul domnisoara de onoare la toate nuntile prietenelor ei, dar ea niciodata mireasa.

In aceasta defavorabila conjunctura, cu rederularea scurta a filmului  in capul meu si randurile Mihaelei tocindu-se pe creier…am inteles!

Femeile stiu exact cum vor sa fie iubite, orice femeie, daca s-ar transforma maine in barbat, ar fi cel mai dorit de pe pamant, sau aleasa lui ar fi cea mai fericita. Daca ne intrebi pe noi ce am face daca am fi barbati, am sti exact ce sa spunem, am sti sa corectam toate greselile pe care le-au facut altii, toate suferintele le-am transforma in bucurii si clar am face mult prea multe lucruri diferit.

Daca as avea ocazia sa fiu barbat as indrepta toate lucrurile ce stau stranb intre doi oameni si as face asta doar ca sa-i pot ierta intr-un final pe toti care m-au facut sa sufar, doar ca sa demonstrez ca se poate si altfel si daca stau bine si ma gandesc as face si un film foarte bine vandut pe tema asta, sau un reality show…ok..aberez…

Intr-o forma brutala de egoism, probabil as fi fericita eu, cu un barbat tot eu. Si orice femeie ar fi la fel. Daca am fi barbati am sti exact cum sa (ne) iubim.

In acelasi timp sunt convinsa ca marea majoritate a barbatilor nici macar nu si-au pus problema asta vre-odata, sau daca da, doar la un nivel pueril si complet superficial. Daca ar fi sa ii intrebam pe fiecare din ei, cum ar vrea sa fie iubiti, sunt convinsa ca nu stiu sa spuna atat de concret si atat de simplu cum am face-o noi. Daca si-ar imagina ca sunt femei si ar fi iubita lor sunt convinsa ca raspunsurile ar fi care mai de care mai fantasmagorice si in nici un caz atat de profunde. Probabil ar iesi la suprafata frustrarile, dorintele ascunse, tabuurile, probabil si-ar crea o multitudine de personaje care sa ii multumeasca. Nici in cazul asta nu i-ar multumi doar un singur model, tot ar fi mai multe, sau cel putin doua. Putem sa dam vina pe poligamia specifica, dar nu, asta e doar scuza eterna, pentru ca nu suntem animale, si totusi sunt animale monogame.

In schimb o femeie destul de matura si constienta de propria persoana ar putea sa iti spuna in orice clipa care sunt asteptarile ei, idealul de barbat, si nu vorbesc despre baiatul brunet cu ochi albastri, ci despre cel care stie cum sa se poarte cu femeia lui, astfel incat sa se simta ce mai frumoasa, desteapta, importanta din lume, dar nu din intreaga lume, doar din lumea lui…ar fi mai mult decat suficient.

Barbatii nu stiu ce vor … dar nu am sa ii discredietez atat de mult, nici femeile nu stiu, doar ca undeva in procesul evolutiei ele se descopera pe sine si in acelasi timp ce vor de la barbatul cu care ar merita sa isi petreaca viata.

asteptare

Viata are pentru majoritatea oamenilor acelasi curs firesc, dar de fapt viata nu este decat un sir nesfarsit de asteptari. Lasam timpul sa treaca, incercam sa avem rabdare asteptand urmatorul pas, urmatoarea etapa…

Asteptam sa crestem sa mergem la scoala, sa o terminam, sa terminam facultatea, sa gasim un job, sa gasim persoana potrivita, sa ne casatorim, sa facem copii, sa ii vedem cum cresc… asteptam sa mergem in vacante, sa treaca zilele grele, asteptam zilele de nastere, sa infloreasca  florile, sa fiarba apa pentru ceai, sa vina taxiul, sa vina weekendul…

O serie de asteptari…mai mici sau mai mari…asteptari de la noi, de la viata, de la oamenii de langa noi…

Etape care trebuie sa le parcurgi, in care esti ingradit…astepti sa vina viata spre tine si tot ce poate aduce ea bun si rau…

Mie nu mi-a placut niciodata asteptarea – o consider o pierdere de timp facand nimic. Dar totusi astept si eu la rand odata cu ceilalti, dar tot acest timp nu trece fara rost, pregatesc urmatoarea etapa, urmatorul pas…merita sa fac compromisul acesta….sa astept viitorul!

cine a inventat timpul?

Suntem blocati in spatiul  acesta ce il numim temporal….cine l-a inventat si de ce ii dam atat de multa importanta? Ne inchidem singuri intre barierele lui, ne lasam controlati si manipulati. V-ati gandit vre-odata cat de afectata este viata noastra si cat de mult ne limitam doar din cauza timpului insuficient si atat de marginit?

Cate nu ati facut in viata pe considerentul ca nu e momentul potrivit sau ca trebuie sa mai treaca ceva timp? Daca iti doresti ceva atat de mult, de ce sa mai astepti? Cine stabileste regulile? Cine spune cand e momentul potrivit? De ce decide altcineva sau altceva  pentru noi? Cine stie mai bine decat tine cand e momentul oportun? Nimeni! Nici macar manipulatorul suprem- timpul.

Si nu instig la impulsivitate, in nici un caz, chiar dimpotriva….  instig la sentimente, la trairi intense, la momente potrivite create de noi, nu pe alte considerente.

Ca sa  traiesti inseamna ca simti, dar cel mai important, sa simti atunci cand e timpul potrivit, nu sa amani, sa lungesti, sa incerci sa transpui mai tarziu ceva ce simti acum…valoarea sentimentelor se schimba in timp, capata alte valente, si nu e nici un moment mai oportun sa fii TU decat ACUM !

“de ce iubim femeile?”

” Iubim femeile pentru ca au sani rotunzi, cu gurguie care se ridica prin bluza cand le e frig, pentru ca au fundul mare si grasut, pentru ca au fete cu trasaturi dulci ca ale copiilor, pentru ca au buze pline, dinti decenti si limbi de care nu ti-e sila. Pentru ca nu miros a transpiratie sau a tutun prost si nu asuda pe buza superioara. Pentru ca le zambesc tuturor copiilor mici care trec pe langa ele. Pentru ca merg pe strada drepte, cu capul sus, cu umerii trasi inapoi si nu raspund privirii tale cand le fixezi ca un maniac. Pentru ca trec cu un curaj neasteptat peste toate servitutile anatomiei lor delicate. Pentru ca in pat sunt indraznete si inventive nu din perversitate, ci ca sa-ti arate ca te iubesc. Pentru ca fac toate treburile sacaitoare si marunte din casa fara sa se laude cu asta si fara sa ceara recunostinta. Pentru ca nu citesc reviste porno si nu navigheaza pe site-uri porno. Pentru ca poarta tot soiul de zdranganele pe care si le asorteaza la imbracaminte dupa reguli complicate si de neinteles. Pentru ca iti deseneaza si-si picteaza fetele cu atentia concentrata a unui artist inspirat. Pentru ca au obsesia pentru subtirime – a lui Giacometti. Pentru ca se trag din fetite. Pentru ca-si ojeaza unghiile de la picioare. Pentru ca joaca sah, whist sau ping-pong fara sa le intereseze cine castiga. Pentru ca sofeaza prudent in masini lustruite ca niste bomboane, asteptand sa le admiri cand sunt oprite la stop si treci pe zebra prin fata lor. Pentru ca au un fel de-a rezolva probleme care te scoate din minti. Pentru ca au un fel de-a gandi care te scoate din minti. Pentru ca-ti spun „te iubesc” exact atunci cand te iubesc mai putin, ca un fel de compensatie. Pentru ca nu se masturbeaza. Pentru ca au din cand in cand mici suferinte: o durere reumatica, o constipatie, o batatura, si-atunci iti dai seama deodata ca femeile sunt oameni, oameni ca si tine. Pentru ca scriu fie extrem de delicat, colectionand mici observatii si schitand subtile nuante psihologice, fie brutal si scatologic ca nu cumva sa fie suspectate de literatura feminina. Pentru ca sunt extraordinare cititoare, pentru care se scriu trei sferturi din poezia si proza lumii. Pentru ca le innebuneste „Angie” al Rolling-ilor. Pentru ca le termina Cohen. Pentru ca poarta un razboi total si inexplicabil contra gandacilor de bucatarie. Pentru ca pana si cea mai dura bussiness woman poarta chiloti cu induiosatoare floricele si dantelute. Pentru ca e asa de ciudat sa-ntinzi la uscat, pe balcon, chilotii femeii tale, niste lucrusoare umede, negre, rosii si albe, parte satinate, parte aspre, mirandu-te ce mici suprafete au de acoperit. Pentru ca in filme nu fac dus niciodata inainte de-a face dragoste, dar numai in filme. Pentru ca niciodata n-ajungi cu ele la un acord in privinta frumusetii altei femei sau a altui barbat.

Pentru ca iau viata in serios, pentru ca par sa creada cu adevarat in realitate. Pentru ca le intereseaza cu adevarat cine cu cine s-a mai cuplat intre vedetele de televiziune. Pentru ca tin minte numele actritelor si actorilor din filme, chiar ale celor mai obscuri. Pentru ca daca nu e supus nici unei hormonizari embrionul se dezvolta intotdeauna intr-o femeie. Pentru ca nu se gandesc cum sa i-o traga tipului dragut pe care-l vad in troleibuz. Pentru ca beau porcarii ca Martini Orange, Gin Tonic sau Vanilla Coke. Pentru ca nu-si pun mana pe fund decat in reclame. Pentru ca nu le excita ideea de viol decat in mintea barbatilor. Pentru ca sunt blonde, brune, roscate, dulci, futese, calde, dragalase, pentru ca au de fiecare data orgasm. Pentru ca daca n-au orgasm nu il mimeaza. Pentru ca momentul cel mai frumos al zilei e cafeaua de dimineata, cand timp de o ora rontaiti biscuiti si puneti ziua la cale. Pentru ca sunt femei, pentru ca nu sunt barbati, nici altceva. Pentru ca din ele-am iesit si-n ele ne-intoarcem, si mintea noastra se roteste ca o planeta greoaie, mereu si mereu, numai in jurul lor. “

MIRCEA CARTARESCU

poezii

Doua poezii prea frumoase ca sa nu le mai citeasca si altii…daca nu le-au citit deja…

ana blandiana

Cuplu

Unii te văd numai pe tine,

Alţii mă văd numai pe mine,

Ne suprapunem atât de perfect

Încât nimeni nu ne poate zări deodată

Şi nimeni nu îndrăzneşte să locuiască pe muchia

De unde putem fi văzuţi amândoi.

Tu vezi numai luna,

Eu văd numai soarele,

Tu duci dorul soarelui,

Eu duc dorul lunii,

Stăm spate în spate,

Oasele noastre s-au unit de mult,

Sângele duce zvonuri

De la o inimă la alta.

Cum eşti?

Dacă ridic braţul

Şi-l întind mult înapoi,

Îţi descopăr clavicula dulce

Şi, urcând, degetele îţi ating

Sfintele buze,

Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc

Până la sânge gura.

Cum suntem?

Avem patru braţe să ne apărăm,

Dar eu pot să lovesc numai duşmanul din faţa mea

Şi tu numai duşmanul din faţa ta,

Avem patru picioare să alergăm,

Dar tu poţi fugi numai în partea ta

Şi eu numai în cealaltă parte.

Orice pas este o luptă pe viaţă şi pe moarte.

Suntem egali?

Vom muri deodată sau unul va purta,

Încă o vreme,

Cadavrul celuilalt lipit de el

Şi molipsindu-l lent, prea lent, cu moarte?

Sau poate nici nu va muri întreg

Şi va purta-n eternitate

Povara dulce-a celuilalt,

Atrofiată de vecie,

Cât o cocoaşă,

Cât un neg…

Oh, numai noi cunoaştem dorul

De-a ne putea privi în ochi

Şi-a înţelege astfel totul,

Dar stăm spate în spate,

Crescuţi ca două crengi

Şi dacă unul dintre noi s-ar smulge,

Jertfindu-se pentru o singură privire,

Ar vedea numai spatele din care s-a smuls

Însângerat, înfrigurat,

Al celuilalt.

Ana Blandiana

Pereche

Si vom ramâne în eternitate
La fel de tineri cum suntem acum
Când miezul mortii-n turnul tâmplei bate
Plecând pleoape rosii pe gropi adânci, cu scrum?

Vom fi si-n moarte tot usor de-nfrânt
Si nu vom întelege nici atunci
Sensul acelui strivitor cuvânt
Rotindu-se-n absurdele porunci?

Tot tineri si frumosi fara-ncetare,
Mereu împleticiti în lungi priviri,
Vom fi jertfiti mereu pe alte-altare
Si neacasa, vesnic nicairi?

Apleaca-te pe bratul meu când mor,
Lasa-te-nvins de legea lor straveche.
Noua ni-e dat în schimbul tuturor
Norocul de a fi… pereche.

zbor…

Ai invatat sa zbori… fara aripi… plutesti peste mari, peste continente, peste lume… deasupra norilor…

Ai invatat sa zbori si lasi totul in urma, poti sa fugi oricand spre alte orizonturi, spre alte lumi, spre alte vise…

Ar fi fost mai usor cu aripi…dar poate ai sa le gasesti candva… numai sa nu te ratacesti prin cer…

praf de stele

am citit multe povesti…destule carti…unele mai interesante, altele mai putin…dar de fiecare data ramane intrebarea…unde, cand si de ce am oprit rasfoirea, citirea, analiza?

Care sunt idealurile? Unde le-am uitat pe cele vechi si cand au venit cele noi? Care e valoarea lor? Merita urmarite? Cand am incetat sa iubim, sa traim, sa fim corecti? Cand am incetat sa mai intelegem oamenii si cel mai important, sa ne intelegem pe noi insine? Cand am incetat sa ne ascultam inima in favoarea mintii noastre incarcate cu atat de multe sechele?

E atat de greu sa fii OM, e atat de greu sa impaci atat inima cat si sufletul, mai ales atunci cand ele sunt in completa contradictie…